Se afișează postările cu eticheta Chevrolet Cruze. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Chevrolet Cruze. Afișați toate postările

miercuri, 27 aprilie 2011

Salonul Auto Shanghai 2011.Chevrolet Malibu !

Pentru premiera mondială a noii sale berline de clasă medie, Chevrolet Malibu, constructorul american a ales Salonul Auto Shanghai 2011. Malibu este, de fapt, înlocuitorul vârfului de gamă actual, Chevrolet Epica.

Despre actualul model Chevrolet Epica se poate spune că este o berlină decentă de clasă medie, cu un spaţiu interior generos şi un raport preţ/echipare favorabil. Însă, cel puţin pe plan european, acestea nu au fost argumente puternice pentru un succes de proporţii într-un segment dominat de Volkswagen Passat, Skoda Superb sau Ford Mondeo.
Urmaşul lui Epica va fi noul Chevrolet Malibu - deşi încă nu se ştie dacă această denumire va fi păstrată pentru Europa. Se ştie, însă, că vorbim de o maşină cu adevărat globală, care urmează să fie comercializată pe 6 continente, în peste 100 de ţări. Şi, pentru a accentua această trăsătură, de maşină globală, Chevrolet Malibu a avut parte de o premieră mondială... dublă: atât la Salonul Auto New York 2011, cât şi la Salonul Auto Shanghai 2011.
Pentru americani, noul Chevrolet Malibu este un model extrem de important în gamă , aşa încât maşina a beneficiat de o atenţie deosebită, atât în ce priveşte designul exterior, cât şi în ceea ce priveşte interiorul şi tehnica. De altfel, oficialii spun despre noul Malibu că este "primul sedan de clasă medie global".
Exteriorul maşinii nu aduce surprize, dacă ne raportăm la recentele modele Chevrolet Cruze sau noul Aveo: partea frontală este dominată de grila din două părţi, în mijlocul căreia tronează sigla Chevrolet, iar farurile sunt realizate într-o manieră calmă, îmbinând eleganţa cu sportivitatea. Per total, noul Chevrolet Malibu beneficiază de o puternică imagine de marcă, versiunile superioare având şi tuşe sportive destul de interesante.
Spatele maşinii are darul de a ne bulversa, deoarece spiritul sportiv este la el acasă, graţie celor două perechi de stopuri inspirate de la Chevrolet Camaro, cunoscutul "muscle car" al mărcii americane. În cazul lui Malibu, capota portbagajului a fost astfel profilată încât, pe lângă impresia de sportivitate şi robusteţe, mai oferă şi un pseudo-eleron. La fel ca partea frontală, spatele lui Malibu îi conferă maşinii o puternică identitate proprie.
Per total, noul Chevrolet Malibu se dovedeşte o berlină fluidă şi care se va integra fără probleme pe orice piaţă auto. Faţă de precedenta generaţie vândută la americani, dar şi faţă de Epica, noul Malibu are un gabarit ceva mai redus, dar spaţiul interior este mai generos şi mai ergonomic gândit, iar trenul de rulare modificat, pentru a oferi un comportament mult îmbunătăţit.
Chevrolet Malibu are o caroserie mai aerodinamică, dar şi un sistem de control electronic al gradului de deschidere al fantelor de aerisire, aşa încât coeficientul aerodinamic este de numai 0,28 (foarte apropiat de al lui Chevrolet Volt), ceea ce are repercusiuni pozitive în privinţa economiei de carburant.
Interiorul noului Chevrolet Malibu continuă stilul inaugurat de Cruze, cu departajarea clară a spaţiului pentru şofer, respectiv al celui pentru pasagerul din dreapta, consola centrală având un design intuitiv, ergonomic şi elegant. Principala particularitate o reprezintă spaţiul ascuns de display-ul sistemului multimedia - aceeaşi idee pe care o regăsim şi la Chevrolet Orlando.
În rest, habitaclul lui Chevrolet Malibu poate fi garnisit cu tapiţerie din piele sau inserţii din lemn ori aluminiu, accentul fiind pus pe calitatea materialelor şi a asamblării. În plus, pentru Malibu sunt disponibile o serie de dotări de confort şi securitate noi, care aduc modelul la acelaşi nivel cu cei mai importanţi concurenţi - pe piaţa nord-americană, de exemplu, este disponibil în serie sistemul infotainment Chevrolet MyLink.
În materie de motorizări, Chevrolet Malibu va oferi în America de Nord un nou motor Ecotec de 2,5 litri, în patru cilindri şi care beneficiază de injecţie directă. Motorul are o putere de 190 CP şi un cuplu maxim de 245 Nm, fiind asociat unei cutii de viteze automate cu şase trepte. Pentru celelalte pieţe, în special Europa, gama de motoare urmează să fie anunţată mai târziu.
Foarte importante sunt modificările ample aduse trenului de rulare, noul Chevrolet Malibu promiţând un comportament rutier mai sigur şi mai ferm, fără a se face compromisuri mari în ceea ce priveşte confortul. Conform oficialilor, maşina va avea un comportament mai apropiat de ceea ce îşi doresc europenii, mizând pe siguranţa în conducere şi o stabilitate exemplară - sistemul de control al stabilităţii are funcţii noi, cum ar fi controlul frânării în curbe sau controlul la plecarea în forţă.
Noul Chevrolet Malibu urmează să intre în vânzare pe piaţa nord-americană la finalul acestui an, urmând ca, din 2012, să ajungă şi pe celelalte pieţe, inclusiv Europa. Probabil versiunea europeană va avea premiera la Salonul Auto Frankfurt 2011 sau cel mai târziu în primăvara anului viitor, la Geneva 2012, unde vom afla atât gama de motorizări, cât şi preţurile.

luni, 7 martie 2011

Chevrolet Cruze Hatchback

Indiferent daca vorbim de cele trei lansari, de cota de piata record 
inregistrata in Europa sau de sarbatorirea Centenarului, standul Chevrolet
(Sala 1) de la Salonul Auto de la Geneva, din perioada 3-13 martie, va fi 
foarte activ.Acest fapt dovedeste ca numeroasele stiri privind compania 
care au aparut in septembrie anul trecut in Paris nu au fost singulare. 
Vizitatorii Chevrolet vor fi intampinati din nou de numeroase produse si 
stiri noi, pe masura ce dezvoltarea companiei in Europa continua sa 
sporeasca. Principala stire este premiera mondiala a versiunii produse 
in serie a sportivului Cruze hatchback, precum si lansarea in Europa a 
noului si atragatorului Aveo sedan si a legendarului autovehicul decapotabil 
Camaro. Autovehiculul electric cu autonomie extinsa al marcii Chevrolet, 
multipremiatul Volt, nu va fi doar expus. Masina anului in America de Nord 
va fi disponibila si pentru scurte teste de conducere, ca parte a activitatilor 
Chevrolet in pavilionul verde (Pavillon Vert) al Salonului, in timpul zilelor 
destinate presei si publicului. Pe langa expunerea noilor autovehicule in 
cadrul standului, Chevrolet a anuntat recent ca in 2010 a obtinut cea mai 
buna cota de piata din istorie in Europa, in timp ce, anul acesta, compania 
demareaza un ambitios program de activitati pentru aniversarea a 100 de 
ani de la fabricarea primului Chevrolet. 

Chevrolet la Geneva Motor Show: Cruze Hatchback, Aveo Sedan, noul Camaro
Versiunea de serie a noului Cruze hatchback va fi prezentata in premiera 
la Geneva. Lansarea este programata intr-un moment perfect pentru 
Chevrolet, producatorul sarbatorind castigarea in premiera a Campionatului 
Mondial de Turisme in decembrie, cu modelul Cruze cu patru usi. Lansarea 
noii versiuni hatchback ofera clientilor un model de caroserie alternativ la 
sedanul premiat si reprezinta o alta dovada a intentiei Chevrolet de a 
imbunatati raportul calitate-pret oferit de producatorii de top de pe piata 
europeana. In Europa, segmentul compact reprezinta un sfert din piata 
totala, iar modelele hatchback joaca un rol foarte important, reprezentand 
aproximativ 65% din totalul vanzarilor aferente. 

Chevrolet la Geneva Motor Show: Cruze Hatchback, Aveo Sedan, noul Camaro
Cu linia atractiva si impetuoasa a acoperisului, specifica modelelor coupe, 
si cu consolele scurte in fata si spate, noul Cruze hatchback are acelasi 
dinamism al posturii ca varianta sedan si poate fi recunoscut instantaneu. 
Este utilizata structura monococa, pentru a asigura niveluri ridicate de 
stabilitate si manevrabilitate, adecvate cerintelor clientilor europeni. 
Intr-adevar, a convins deja clientii Chevrolet din toata lumea, lucru dovedit 
de faptul ca, in 2010, vanzarile pentru modelul Chevrolet notchback au 
depasit toate estimarile, devenind cel mai bine vandut autoturism al marcii. 
Volumul de incarcare al variantei Cruze hatchback este de aproape 400 de 
litri, acesta fiind prevazut cu scaune spate fractionabile 60/40. Vanzarile 
sunt programate sa inceapa la jumatatea anului 2011. 

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Suzuki Kizashi



Noul model japonez este prezentat în versiunea sedan, căreia i se vor altătura ulteriorun break, dar şi un crossover, dezvoltate pe aceeaşi platformă tehnică.

Suzuki pregăteşte şi o versiune Kizashi dotată cu un sistem de propulsie hibrid (motor pe benzină-motor electric).
Kizashi are 4,65 metri lungime şi 1,82 metri lăţime. În echiparea standard sunt oferite opt airbaguri şi sistemul de control electronic al stabilităţii ESP.

Prin dimensiuni, Kizashi se plasează între berlinele din clasa compactă (VW Jetta, Ford Focus Sedan, Toyota Corolla, Opel Astra Sedan, Mazda3, Chevrolet Cruze) şi sedanurile din segmentul D (VW Passat, Opel Insignia, Ford Mondeo, Peugeot 407, Honda Accord).

Kizashi va dispune de tracţiune pe puntea faţă, dar şi 4x4, acesta din urmă reprezentând o specialitate a constructorului nipon. Iniţial, sub capotă se va afla un motor de 2.4 litri, cuplat, după preferinţă, la o cutie manuală cu 6+1 trepte sau la una automată CVT.


Sursa:evz.ro