Cu ocazia Salonului Auto Geneva 2011, germanii vor prezenta publicului şi versiunea de top Mercedes C 63 AMG cu facelift. Iată care sunt noutăţile.
Despre Mercedes C 63 AMG facelift putem spune că arată ca un C-Class facelift puţin mai vitaminiza t, fără a face excese de agresivitate la nivel estetic. Totuşi, asta nu înseamnă că vorbim de o maşină discretă din punct de vedere al performanţelor.
Motorul este acelaşi V8 de 6,2 litri, care dezvoltă 451 CP şi un cuplu de 600 Nm , în versiunea "de bază" - pentru că, dacă vreţi mai mult de la maşină, este propus pachetul AMG Performance Package, care duce motorul la 481 CP şi renunţă la limitarea vitezei maxime, care creşte astfel de la 250 km/h la 280 km/h, în timpce demarajul 0-100 km/h se reduce la doar 4,4 secunde.
La nivel estetic, C 63 AMG facelift are parte de aceleaşi modificări ale farurilor precum un C-Class normal , dar, faţă de precedentul model, spoilerul frontal este realizat într-o notă mult mai agresivă, iar capota renunţă la cele două umflături de origine SLR. În spate, modificările sunt aproape insesizabile, spoilerul şi difuzorul fiind uşor redesenate.
În cazul în care se optează pentru AMG Performance Package, maşina mai beneficiază de un mic spoiler din fibră de carbon, pe capota portbagajului la sedan, o baghetă din fibră de carbon la baza spoilerului frontal sau etriere de frână vopsite în roşu, puse în evidenţă de spiţele jantelor sport, de 18". Inginerii au mai umblat lasetările suspensiei, frânelor şi direcţiei, iar, opţional, este disponibil un diferenţial cu alunecare limitată.
Premiera mondială a lui Mercedes C 63 AMG facelift va avea loc la Salonul Auto Geneva 2011, când vor fi comunicate şi preţurile maşinii, în cele două versiuni de caroserie, sedan şi break.